spareBritanicii au luat cu asalt librariile pentru a cumpara cartea care zguduie Casa Regala
Numerosi cititori din Marea Britanie au asteptat la coada pentru a achizitiona un exemplar din editia hardcover a autobiografiei ducelui de Sussex, care a ajuns pe rafturile librariilor la miezul noptii de luni spre marti, informeaza DPA si PA Media, scrie AGERPRES.

Magazine de pe intreg teritoriul tarii si-au redeschis usile marti la ora locala 00:00 cu prilejul lansarii oficiale a controversatei autobiografii a printului Harry, ''Spare'', dupa ce fragmente din carte au ajuns deja in presa, iar volumul a fost deja pus in vanzare mai devreme, saptamana trecuta, in Spania.

Cateva persoane asteptau in fata magazinului WH Smith din Gara Victoria, in centrul Londrei, pentru a se numara printre primii posesori ai volumului de memorii, un potop de dezvaluiri-bomba si detalii intime despre viata si familia printului Harry.

Dupa ce angajatii au deschis usile magazinului, un grup de reporteri si cumparatori au intrat nerabdatori si s-au asezat in jurul volumelor, asezate pe o masa si invelite intr-un ambalaj de culoare neagra.

Fotografii au imortalizat momentul in care primii clienti si-au primit exemplarele, dupa care angajatii au inceput sa lipeasca etichete cu jumatate de pret pe volume si le-au asezat pe rafturile amenajate special in apropierea intrarii in magazin.

Profesorul Chris Imafidon, presedinte al organizatiei caritabile Excellence in Education, cu sediul in orasul Epping, comitatul Essex, care s-a aflat primul la coada si a cumparat trei exemplare, a spus ca vrea sa afle povestea ''direct de la sursa''.

Chris Imafidon, care s-a asezat la coada cu putin timp inainte de miezul noptii, a declarat pentru agentia PA ca a asteptat in Gara Victoria inca de la ora 21:30 ca sa poata cumpara un exemplar.

El a mai spus ca este ''extrem de curios'' sa afle motivele pentru care Harry a parasit casa regala, adaugand: ''Sunt mai degraba un admirator al familiei regale decat al membrilor ei, intrucat familia regala a facut mai multe pentru mine si organizatia mea caritabila decat oricare politician''.

El a mai declarat ca este ''uluit'' de dezvaluirile extrem de detaliate pe care ducele de Sussex le-a facut despre momente din viata privata a familiei sale.

''De ce? De ce? Nu e nevoie de toate astea ca sa ai vanzari. Poti vinde o carte daca esti palaria printesei Diana, cainele printesei Diana sau orice altceva... daca ai o legatura cu Diana, ai oricum vanzari. De ce sa mergi atat de departe? '', a mai spus el.

''Vreau sa aflu direct de la sursa'', a continuat el, adaugand ca spera ca volumul este scris la persoana intai si nu la persoana a treia.

''Vreau sa stiu de ce tanarul si-a parasit tara pe care o iubea si pentru care era gata sa-si dea viata, pentru care a luptat in razboi'', a continuat acesta.

Sasha Pursell, o barmanita de 27 de ani care s-a mutat in Londra din Melbourne, Australia, s-a aflat de asemenea la coada.

''Sunt curioasa. Am auzit atat de multe despre carte - si este si putin palpitant - nu am mai fost niciodata pana acum la o lansare la miezul noptii'', a declarat ea, in timp ce astepta in fata magazinului.

''Mi-am spus: 'Stii ceva, tocmai ce am terminat munca. O sa fie distractiv sa merg si sa cumpar cartea pe care vreau sa-o citesc''', a mai spus ea.

Intrebata ce parere are despre criticile aduse acestei carti, ea a spus: ''Poate fi considerata ca o tradare la adresa familiei regale, dar in acelasi timp, am impresia ca au fost raspandite o gramada de minciuni despre el.''

''Eu sunt flexibila. Nu cred ca vreuna dintre parti are dreptate sau greseste'', a mai spus ea.

Sarah Nakana, o topografa de 46 de ani din Dulwich, o localitate din sudul Londrei, a spus, in timp ce ridica un volum, ca a descarcat deja varianta audiobook si ca incearca sa ''o ia inaintea presei britanice si a versiunii promovate de aceasta''.

''Publicul va deveni captiv intr-o frenezie anti-Harry si anti-Meghan pentru ca este vandabil - ura este vandabila -, ei monetizeaza ura. Am nevoie s elimin bruiajul, sa o citesc si spoi sa spun: 'Bun, acum pot sa depasesc momentul''', a adaugat ea.

Sarah Nakana a mai spus ca este fericita sa-i vada atat pe William, cat si pe Harry casatoriti, ''continuandu-si viata'' dupa moartea mamei lor, insa comentariile ''negative zilnice si constante'' din presa impotriva ducesei de Sussex au facut-o sa se intrebe in sinea ei: "Stai putin, dar ce a facut femeia asta?''

''Cand Harry scria cartea asta, ma gandeam: 'Nu, trebuie sa stiu efectiv cum a fost viata lui, pentru ca presa britanica imi spune in fiecare zi: 'Iata cum stau lucrurile'. Foarte rar aud ce spune el, dar aud presa britanica, aud familia regala, experti regali, dar niciodata direct de la el", a adaugat Sarah Nakana.

''Era foarte important pentru mine, ca o consemnare istorica, sa aud despre viata lui, pentru ca el o traieste si de aceea sunt aici in seara aceasta. Asa este el, sunt cuvintele lui, cand spune: 'asta mi s-a intamplat'. In fragmentele care au aparut in presa, mi-a placut sinceritatea. 'Bunul, raul si uratul, asa sunt eu. Nu am nimic de ascuns, este versiunea mea''', a adaugat ea.
Sursa:stiripesurse.ro

ban-ziar-com-120x31 fedbutt ziare logo head