sadiq khan primar londraPrimarul Londrei cere un nou referendum pe tema Brexit
Primarul Londrei, Sadiq Khan, un politician laburist, s-a declarat "profund dezamagit" ca Guvernul Theresa May nu a fost demis de Camera Comunelor si cere organizarea unui nou referendum pe tema apartenentei Marii Britanii la Uniunea Europeana.

 "Sunt profund dezamagit ca deputatii conservatori au pus in seara aceasta interesele politice deasupra intereselor nationale. Guvernul trebuie sa anuleze imediat procedura Articolului 50. Daca nu putem avea alegeri anticipate, decizia finala trebuie sa apartina publicului britanic, cu optiunea de a ramane in UE", a transmis Sadiq Khan prin Twitter.

Sadiq Khan a criticat in mai multe randuri decizia de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeana. Districtul financiar al Londrei (City of London) risca sa fie afectat puternic de Brexit.

Parlamentul britanic a respins la limita, la o diferenta de 19 voturi, miercuri seara, motiunea de cenzura depusa de opozitia laburista impotriva Guvernului Theresa May.

Executivul ramane astfel in functie si va trebui sa gaseasca solutii pentru depasirea impasului in procedura Brexit, dupa ce acordul negociat cu UE de Theresa May a fost respins marti seara.

Pentru demiterea Guvernului Theresa May s-au pronuntat 306 deputati britanici, iar impotriva 325.

Imediat dupa aflarea rezultatului, Theresa May a anuntat ca va demara, chiar din aceasta seara, o serie de intalniri cu liderii Parlamentului si ai partidelor de opozitie pe tema Brexit.
Sursa:Ziare.com

ban-ziar-com-120x31 fedbutt ziare logo head