medici ukMarea Britanie ar putea ramane fara 12.000 de medici, din cauza Brexit
Circa 12.000 de medici pregatiti in alte tari din Europa ar putea parasi Marea Britanie pentru ca nu se mai simt bineveniti dupa votul pentru Brexit, arata un studiu facut in randul medicilor imigranti.

Aproximativ 4 din 10 medici care s-au pregatit intr-o tara din Spatiul Economic European (cele 28 de state membre UE, Norvegia, Islanda si Liechtenstein) iau in calcul posibilitatea de a parasi Regatul Unit dupa referendumul de anul trecut, potrivit sondajului realizat de Asociatia Medicala Britanica (BMA).

Din totalul de 1.193 de medici intrebati, 500 (42%) au spus ca se gandesc sa plece din tara, 309 (26%) au raspuns ca vor sa ramana in Regatul Unit, 278 (23%) nu sunt siguri deocamdata, iar 106 nu au raspuns.

"Acestia sunt oameni care lucreaza in spitalele noastre si in clinicile noastre, care au grija de pacientii vulnerabili din comunitate si fac cercetari medicale vitale pentru a ajuta la salvarea de vieti. Multi si-au dedicat ani de munca serviciilor medicale din Marea Britanie, deci este ingrijorator ca atat de multi se gandesc sa plece", a subliniat presedintele BMA, medicul Mark Porter.

Datele reprezinta un semnal de alarma in legatura cu "dezastrul" iminent in domeniul medical si cu un exod al medicilor ce ar putea accentua deficitul deja semnificativ de personal din spitalele de stat.

Potrivit Consiliului Medical General, ce reglementeaza profesia medicala, in total, in Regatul Unit sunt 280.932 de medici. Dintre acestia, 177.912 (63%) au fost pregatiti in Marea Britanie, 30.733 (11%) sunt calificati intr-o alta tara din Spatiul Economic European, iar 72.287 (26%) sunt din alte tari din lume.
Sursa:Ziare.com

ban-ziar-com-120x31 fedbutt ziare logo head